duminică, 2 noiembrie 2008

Când eşti trimis



Când eşti trimis să cauţi pe alţii şi să-i aduci la Dumnezeu,
atunci şi-n fruntea lor se cere, şi-n urma lor să fi mereu.
Să fii şi-n frunte, îndrumându-i, şi-n urmă, să-i ajuţi pe toţi;
stăpân poţi fi oricum la oameni, - părinte, doar aşa le poţi!

Când eşti trimisul mântuirii, atunci tu trebuie să ştii
să treci prin tot ce-ai tăi pot trece, de la bătrâni pân’ la copii.
Şi-n orice stări pot ei s-ajungă tu să le simţi, să le trăieşti,
ca, de la starea lui, pe-oricare, spre Dumnezeu să-i străluceşti.

Să fii mai ’nalt ca cel mai vrednic şi mai prejos ca cel mai mic,
să fii desăvârşit c-un meşter şi-ncepător c-un ucenic;
să poţi să-nveţi pe-un sfânt lumina, să poţi să gemi cu-n păcătos,
de la nivelul lui pe-oricare să-l ’nalţi mai sus, pân’ la Hristos.

Să ştii trăi şi-n stări înalte, cum numa-n ceruri se trăiesc;
şi-n stări ce pot trăi doar porcii, în cel mai josnic fel lumesc;
să cânţi cum numa-n Rai se cântă, să plângi cum plâng doar cei din iad,
spre-a da avânt la cei ce zboară, spre-a da curaj la cei ce cad.

Nu poţi fi prieten şi părinte, şi frate, şi îndrumător
când nu poţi să te faci asemeni cu suferinţa tuturor,
ca, de la starea lor, pe-oricare, pân’ la Hristos să-i duci – pe toţi.
Orice poţi fi, oricând, la oameni; părinte doar atunci le poţi!

Traian Dorz